Duş cu ceaţă de microparticule de apă

Compania Air Water produce o serie de unităţi de îmbăiere pentru persoane cu mobilitate scăzută sau complet imobilizate la pat. Forma unităţilor permite introducerea subiecţilor în poziţie culcată, pe un pat cu rotile sau în poziţie şezândă pe un scaun cu rotile, după care îmbăierea se realizează cu ajutorul unei ceţi fine de apă. Aceasta este produsă prin intermediul unui număr de 11 până la 16 duze fine, care pulverizează în interior apa sub forma unor microparticule de 300 de microni.

Dispunerea duzelor asigură acoperirea întregului corp, indiferent că acesta se află întins pe pat în cazul modelului Viami NS5000 sau şezând în scaun în versiunea Viami RS06. Odată pătruns în unitatea de îmbăiere, încălzirea corpului se realizează foarte rapid de către duşul ultrafin, ajutat de efectul de saună produs. Debitul de apă utilizat este între 13-15 litri/minut.

Actualmente produsele companiei Air Watter se găsesc în dotarea spitalelor şi a caselor de bătrâni din întreaga Japonie, dar se aşteaptă ca în viitor acestea să îşi găsească locul şi în spitalele de urgenţă şi în alte aplicaţii similare. Până în România este cale lungă, dar orice este posibil având în vedere dezvoltarea din ultimii ani a caselor de bătrâni private. Odată cererea de pe piaţă fiind acoperită, va începe concurenţa dintre ele, cel mai probabil în două direcţii: unele vor merge pe ideea preţului cel mai mic, altele vor ţinti clientela aflată în căutarea serviciilor cele mai calitative. Iar acestea din urmă nu vor ezita să facă investiţiile necesare în acest sens.

Ideea de duş cu microparticule de apă n-ar fi exclus să îşi facă apariţia şi în ofertele unor producători consacraţi de obiecte sanitare sau electrocasnice. Ar putea fi interesantă atât ca un duş se sine stătător, cât mai ales ca o funcţionalitate nouă integrată în cabinele de duş actuale. Pe lângă hidromasaj, radio şi orgă de lumini, s-ar integra perfect şi duşul cu ceaţă cu microparticule de apă.

Surse: diginfo.tv şi Air Water Inc.

Lasko 7050, ventilator cu pulverizare de apă pentru curte şi terasă

Recent am prezentat un ventilator cu pulverizator de apă pentru uz interior, azi prezentăm un produs din aceeaşi categorie, pentru utilizat în curte, grădină sau alte spaţii deschise. Dacă în interior trebuie acordată o mare atenţie cantităţii de umezeală produsă, în exterior nu ne mai lovim de asemenea limitări, ceea ce simplifică constructiv dispozitivul şi mai ales ne permite să beneficiem de întregul potenţial al acestei tehnologii de răcorire.

AEG HM6200, mixer de mână silenţios

Un mixer de mână trebuie să fie ergonomic şi silenţios. Acestea sunt cele mai importante cerinţe ale cumpărătorilor, relevate de studiile de piaţă efectuate. Acestea sunt şi punctele forte ale mixerului AEG Easy Compact Silent HM6200, produs prin care producătorul german de electrocasnice doreşte să răspundă cerinţelor pieţei. Este un aparat uşor, compact şi foarte silenţios, nivelul zgomotului fiind de numai 72 db faţă de 80 db media pieţei. Toate aceste calităţi sunt obţinute fără compromisuri, motorul de 450 de waţi fiind una dintre cele mai puternice din domeniu.

GoPlate, farfurii pentru evenimente în aer liber

Farfuria GoPlate

La prima vedere pare un alt produs menit să rezolve o problemă pe care nici nu ştiam că o avem. Dar la o privire mai atentă nu este chiar aşa, fiind cât se poate de utilă în anumite situaţii, cum ar fi de exemplu petrecerile în aer liber sau alte evenimente la care se servesc gustări şi băuturi şi la care din cauza aglomeraţiei sau datorită naturii evenimentului participanţii stau şi în picioare.

Motocoasă super-ergonomică

Motocoasele sunt o apariţie mai recentă în peisajul rural românesc, reprezentând un uriaş pas înainte faţă de coasele manuale tradiţionale. Sunt pe piaţă modele pentru toate nevoile şi pentru toate buzunarele. Eficienţa şi uşurinţa în utilizare sunt incontestabile, chiar dacă aceste calităţi cresc odată cu preţul. În cele ce urmează mă opresc asupra unui concept care împinge aceste calităţi spre noi culmi.

Boluri de salată inedite: bărcuţă şi roabă

bol salate

O importantă parte din savoarea oricărui preparat culinar este dat de… aspectul ei şi modalitatea de prezentare, de servire. Există nenumărate studii care arată legătura strânsă dintre impresia artistică vizuală creată şi percepţia gustului şi aromelor din farfurie. Şi nu este vorba numai despre copii, ci este valabil pentru toate vârstele. Bolurile prezentate mai jos asigură o prezentare de excepţie chiar şi celei mai banale salate de sezon.

E-Boda, sau cum NU se face o prezentare video

sigla e-boda logo

La început web-ul era doar text. Apoi, după ceva timp şi multe discuţii, s-au adăugat şi imagini statice. Actualmente internetul oferă suport pentru orice, de la video cu sunet până la cele mai complexe aplicaţii online. Ele aduc atât un plus de culoare cât mai ales, dacă sunt folosite inteligent, un important plus de utilitate pentru noi toţi. Cuvântul cheie fiind „folosite inteligent”. E-Boda România scapă din vedere acest aspect.

Canapea cu tunel pentru pisici

Canapea cu tunel pentru pisici

În lume dar şi în România ultimilor ani, numărul animalelor de companie este în continuă creştere, tot mai mulţi români alegând să-şi împartă casa şi viaţa cu un prieten necuvântător. Designerul coreean Seungji Munhas a avut o idee originală despre cum ar trebui să fie o canapea care comodă atât pentru oameni ci şi pentru pisici, fără a sacrifica nimic din confortul sau funcţionalitatea ei.

Coca-Cola EKOCYCLE

Un superb videoclip publicitar ne prezintă o nouă iniţiativă a companiei Coca-Cola, în colaborare cu artistul will.i.am: EKOCYCLE. Sub motoul „Toate lucrurile bune au un sfârşit, dar orice sfârşit poate fi un nou început” (All good things must end, but an end can be a new start), compania americană intenţionează să colaboreze cu branduri care creează obiecte fabricate, cel puţin parţial, din materiale reciclate.

Jaluzele luminoase false

jaluzele luminoase aparente

Lumina ambientală este una dintre lucrurile care influenţează extrem de mult starea de spirit. Ce ne facem însă dacă suntem nevoiţi să ne petrecem o importantă parte a zilei într-o încăpere fără nici o sursă naturală de lumină? Un birou, o încăpere aflată la subsol? Jaluzelele iluminate false sunt o creaţie inedită menită să inducă iluzia unei ferestre acolo unde ne-ar place să fie una. Se agaţă pe perete, se alimentează de la priză şi oricine va avea impresia că după ele chiar se ascunde o fereastră spre lume.

Powered by WordPress