Biserica Ortodoxă Română nu încetează să uimească aproape zilnic, chiar dacă aşteptările de la această instituţie sunt aproape nule. Nu pentru că nu aş considera că biserica trebuie să îşi asume o mai mare responsabilitate într-o ţară aflată în derivă din punct de vedere al valorilor morale, ci pentru că de-a lungul timpului biserica noastră naţională a dovedit-o în nenumărate rânduri că nu este în stare de aşa ceva. Şi cu toate acestea, frecvent rămân fără grai datorită unei simple declaraţii ale BOR, a unei fapte sau uneori a alegerii celui mai nepotrivit moment posibil pentru a scoate capul din cutie.

Printre subiectele zilei în această perioadă se află şi cel al privatizării Poştei Române. Abundă, ca de obicei, opiniile contra acestei intenţii. Asta n-ar fi un lucru rău dacă ar fi susţinute de argumente valide. Dar realitatea ne-o dovedeşte a nu se ştie câta oară că argumentele în favoarea păstrării Poştei Române nu stau în picioare. Motivele pentru care privatizarea trebuie făcută se pot reduce la unul foarte simplu: românii fură. Fură mult. Mult mai mult decât produc.