Soloshot, aparatul care înlocuieşte o echipă de filmare

Camerele video sport au căpătat o răspândire destul de mare în ultimii ani şi nimic nu pare să le încetinească expansiunea. Chiar dacă recent pe piaţă au pătruns şi mărci celebre, ca Sony şi JVC, deocamdată cele mai performante camere video pentru sporturi extreme sunt cele din seria GoPro Hero. Paleta bogată de accesorii ale acestora acoperă orice necesitate, putând filma cu ele fără probleme indiferent de natura activităţii practicate, de la înaltul cerului până la adâncul oceanelor.

Dar în cursul acţiunii nu întotdeauna ne satisface filmarea realizată de camera pe care o purtăm montată pe echipamentul sportiv. Adesea ne dorim o vedere din exterior, o filmare de la oarecare distanţă a evenimentelor. Ce putem face în acest caz? În principiu avem disponibile două soluţii.

Cea mai populară, singura de până recent, este apelarea la un prieten. Neajunsurile însă sunt multiple. În primul rând trebuie să avem un prieten la îndemână sau dacă suntem în grup, unul trebuie să se sacrifice pentru a filma acţiunea la care iau parte ceilalţi. În afară de asta, frecvent se întâmplă să scape neînregistrate exact fazele cele mai importante ale acţiunii, fie din neatenţie, fie datorită râsului omul scapă camera sau pierde încadrarea. De altfel pe YouTube putem vedea nenumărate filme în care exact la momentul culminant autorul lasă jos camera, surpriza făcându-l să uite că el de fapt filmează.

Cea de a doua soluţie pentru a ne filma în acţiune este Soloshot, un dispozitiv care roteşte automat camera, astfel încât să nu ne piardă nici o clipă „din vedere”. Aparatul se intercalează între camera video şi trepied, putându-se folosi cu orice tip de aparat foto compact, DSLR sau videocameră care dispune de dispozitiv de fixare pe trepied.

Soloshot „vede” unde ne aflăm urmărind direcţia semnalului unui radioemiţător miniatural pe care va trebui să-l purtăm asupra noastră. Cel mai simplu îl putem fixa pe braţ, cu ajutorul curelei cu care se livrează, dar poate fi pus şi în buzunar sau în alte locuri. Emiţătorul este mic cât o cutiuţă de chibrituri şi are o carcasă ermetică, rezistentă la şocuri sau în apă.

La urmărirea subiectului suportul Soloshot se poate roti cu viteze de până la 40 de grade pe secundă, 360 de grade continuu. Vede subiectul până la distanţa de 600 de metri şi până la viteza de 225 km/h. Dar cel mai important, nu îl apucă râsul indiferent ce s-ar întâmpla. În timpul funcţionării un LED cu lumină foarte intensă şi fascicul îngust, vizibil de la mare distanţă, indică funcţionarea aparatului şi faptul că acesta este îndreptat către noi.

filmare cu urmarire automata

Suportul dispune de dispozitive de asigurare a camerei cu cablu antifurt şi de legare cu cablu a întregului ansamblu de un obiect fix. Atât suportul camerei de filmat cât şi transmiţătorul Soloshot sunt alimentate de câte o baterie internă reîncărcabilă, care asigură o autonomie de peste 5 ore.

Soloshot poate fi util în orice fel de activităţi care implică mişcare, deplasare. Poate fi vorba atât despre sporturi cu motor, cât şi activităţi fizice, sporturi acvatice, terestre, de iarnă etc. Se pot utiliza mai multe dispozitive Soloshot în acelaşi loc, fiecare reacţionând doar la propriul său emiţător.

Pentru mai multe informaţii, demonstraţii video sau pentru a cumpăra dispozitivul, vizitaţi soloshot.com

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

2 comentarii to “Soloshot, aparatul care înlocuieşte o echipă de filmare”

  1. […] am prezentat Soloshot, filmari sportive automate, aparatul care poate ţine locul unei echipe de filmare, orientând în permanenţă camera video […]

  2. […] tot am vorbit despre dispozitivul Soloshot pentru filmări sportive terestre şi drona Lehmann LA100 pentru fotografii aeriene, să ne oprim o clipă şi asupra celor […]

Răspunde

Powered by WordPress