Oala transparentă, din sticlă

oala transparenta din sticla

Oala de sticlă transparentă termorezistentă este una dintre cele mai de impact creaţii ale designerului italian Massimo Castagna. Din sticlă de borosilicat, aceasta permite urmărirea vizuală a procesului de fierbere a alimentelor în totalitatea sa, nu numai la suprafaţă. În plus vedem ce se petrece în oală fără a ridica capacul, capac care chiar dacă este tot din sticlă, datorită aburilor îşi pierde transparenţa încă din primele minute de încălzire.

Oala transparentă are o capacitate de 7,5 litri şi dimensiunile de: 20 cm înălţime, 24 cm diametru, 35,5 cm lăţime cu tot cu mânerele din inox. Este fabricată în Italia şi poate fi achiziţionată de la MoMAstore.org, magazin care este o extensie a Muzeului de Artă Modernă (Museum of Modern Art) din New York. Sau, mai aproape de noi, poate fi găsită în oferta magazinului Owo Italia.

La lansare oala se livra cu două coşuri metalice semicirculare, care permiteau gătirea de exemplu a două feluri de paste făinoase în acelaşi timp, fără ca ele să se amestece. Plus un cleşte pentru manipularea coşurilor. În prezent acestea nu par a face parte din ofertă.

oala de sticla cu cosuri pentru paste

Sticla este un material larg utilizat în industria alimentară, datorită multiplelor avantaje ale sale. Este un material inert chimic, care nu interacţionează cu alimentele, nu emite chimicale nici la temperaturi înalte şi deci nu le contaminează în nici un fel. Nu reţine mirosurile. Se spală perfect foarte uşor, suprafaţa materialului fiind perfect plană, fără porozităţi, nu reţine impurităţi. Poate fi spălată în maşina de spălat vase.

Sticla de borosilicat călită are o foarte bună rezistenţă nu numai termică, ci şi mecanică. Se poate sparge la impact puternic, dar în mod normal dacă nu ne scapă pe jos şansele de a se sparge sunt mici. Este bine oricum să o ferim de lovituri şi de zgârieturi. Sticla nu se zgârie uşor, dar se poate întâmpla în cazul utilizării neglijente.

Oala de sticlă transparentă poate fi folosită pe plitele de aragaz, plite electrice, vitroceramice şi chiar şi în cuptor. Evident nu poate fi utilizată pe plitele cu inducţie, lipsind componenta metalică (fier mai precis) obligatorie în acest caz. Pe plita cu gaz este recomandată amplasarea unei plase de sârmă sub oală, pentru o distribuire mai uniformă a căldurii.

În paranteză fie spus, vase de gătit transparente există de zeci de ani pe piaţă, doar că nu sunt atât de spectaculoase ca şi format. Celebrele vase Yena de origine Cehoslovacă existau pe piaţa românească încă din perioada comunistă, cu zeci de ani în urmă. Şi văd că se găsesc şi în prezent. Am folosit mulţi ani un set de asemenea vase şi nu am decât lucruri bune de spus despre ele. Deşi sunt din sticlă, n-am reuşit să sparg vreunul din ele, chiar dacă le-am mai scăpat din mână (nu pe jos, ce-i drept).

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress