Suport role de şerveţele cu alimentator USB şi boxe bluetooth

Suport role servetele alimentator USB boxe bluetooth

Odată cu creşterea numărului mediu de aparate electrocasnice dintr-o bucătărie modernă, prezenţa la îndemână a prizelor de curent capătă şi ea o importanţă majoră. Popularitatea tot mai mare a dispozitivelor portabile inteligente, telefoane, tablete, mai nou chiar ceasuri inteligente, nu fac decât să mărească nevoia de prize în locurile în care ne petrecem mai mult timp. Bucătăria nu face excepţie, iar soluţiile care decongestionează aglomeraţia de alimentatoare din priză încep să fie tot mai necesare.

TowlTunes este o soluţie interesantă pentru această problemă: un suport pentru role de şerveţele de bucătărie în a cărei bază sunt încorporate 4 porturi USB şi o pereche de boxe bluetooth. Cele 4 porturi USB 2.0 pot asigura un curent de încărcare de câte 1A fiecare, fiind compatibile cu toate modelele de telefoane inteligente iOS sau Android, tablete, e-readere, inclusiv cu ceasurile Apple Smartwatch. Boxele bluetooth au puterea de 3 waţi şi pot reda wireless stream-uri de muzică de pe iTunes, Pandora, Beats sau altele de la o distanţă de până la 7 metri.

Baza suportului de şerveţele de hârtie este rezistentă la umezeală şi, cu o greutate de 2 kg, este destul de grea pentru a nu se mişca uşor din loc. Putem rupe foile cu o singură mână, un inel de cauciuc dur având rolul de a împiedica rola de şerveţele să se rotească când tragem de ea.

Suportul TowlTunes este construit din oţel inoxidabil, materialul ideal pentru condiţiile din bucătărie. Tija centrală a suportului are în partea de sus un frumos dop, tot din inox, cu garnitură de cauciuc. Este un dop pentru sticle de vin, aflat mereu la îndemână.

Deocamdată TowlTunes este disponibilă numai pe Amazon.com, aici şi aici. Acceptă orice tensiune de alimentare între 100 şi 240 volţi şi frecvenţe de la 50 la 60 Herţi, fiind deci compatibilă şi cu reţeaua electrică europeană (diferită de cea americană). Cablul de alimentare este detaşabil în momentele în care acest lucru ar putea fi necesar.

Facebooktwittergoogle_plus
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress