Suport dozator reglabil pentru condimente

dozator reglabil condimente

Când vine vorba despre recipiente pentru păstrarea condimentelor, avem la dispoziţie sute şi sute de variante, multe adevărate opere de artă. Dar dincolo de aspectul estetic, ca şi funcţionalitate toate sunt la fel. Recipiente de diverse forme şi culori din sticlă, plastic sau metal, frumos grupate pe suporţi de cele mai diverse forme.

O inovaţie în acest domeniu sunt dispozitivele de stocare a condimentelor din seria Carousel de la KitchenArt. Un set conţine 12 recipiente şi, datorită dispunerii lor, ocupă mai puţin de jumătate din spaţiul ocupat de alte variante, fiind în acelaşi timp deosebit de ergonomic.

Principala noutate adusă de cei de la KitchenArt este dispozitivul brevetat de dozare rapidă şi precisă a condimentelor. În partea inferioară a fiecărui recipient se află un buton rotativ cu 8 poziţii. La fiecare rotire a butonului cu 45 de grade, adică un clic de la o poziţia curentă la următoarea, se elimină prin partea de jos o cantitate de 1,25 ml adică un sfert de linguriţă din condimentul respectiv. Două clicuri pentru echivalentul a jumătate de linguriţă de condimente. Rotirea butonului cu o jumătate de tură înseamnă eliminarea în oala de dedesubt a echivalentului unei lingurile din condimentul conţinut. Niciodată utilizarea condimentelor n-a fost atât de uşoară. Fără capace care trebuie desfăcute, linguriţe care trebuie curăţate după fiecare utilizare pentru a nu amesteca condimentele între ele ş.a.m.d.


În afară de această inovaţie, recipientele de condimente de la KitchenArt dispun şi de modalităţile tradiţionale de condimentare a mâncărurilor. Sub un căpăcel de pe partea superioară a recipientului se găseşte o sită pentru condimentare prin pudrare iar prin ridicarea capacului de pe deschiderea de umplere se poate extrage conţinutul cu o linguriţă.

Aceste dispozitive de stocare a condimentelor se pot păstra atât aşezate pe blatul de bucătărie cât şi suspendate deasupra acesteia, de un corp de dulap suspendat sau de poliţa unui raft din bucătărie. Ele se livrează cu ambele tipuri de monturi, noi putând să o folosim pe cea preferată.

dozator reglabil de condimente

Dacă nu ne ajung cele 12 recipiente ale unui set, se pot cumpăra mai multe seturi şi se aşează una deasupra alteia, ele fiind livrate cu un adaptor care permite îmbinarea lor perfectă în seturi de 24, 36, 48 sau mai multe recipiente, în funcţie de bogăţia gamei de condimente pe care o folosim. Fiecare nivel de carusel se roteşte cu 360 de grade în jurul axei centrale independent de celelalte, ceea ce face regăsirea condimentelor extrem de facilă. Dispozitivul se livrează cu un set de etichete autocolante inscripţionate cu principalele denumiri de condimente folosite şi cu câteva etichete goale, pe care putem inscripţiona singuri dacă este nevoie.

dozator reglabil de condimente

Suportul de condimente cu dozator poate fi achiziţionat de pe amazon.com şi este disponibil în trei variante constructive:

KitchenArt 25000 Auto Measure Spice Carousel

12 recipiente albe, din material plastic. Se asortează cu orice bucătărie dotată cu electrocasnice albe. Butonul dozatorului este vertical, pe faţa recipientului. Mai multe detalii sau pentru achiziţionare, clic aici.

dozator reglabil de condimente

KitchenArt Spice Dome

12 recipiente din material plastic negru, de formă semirotundă care dau setului aspectul unui dom. Rotiţa dozatoare de condimente este tot verticală, ca şi la modelul precedent. Pentru alte detalii sau achiziţie clic aici.

dozator reglabil de condimente

KitchenArt Pro Auto-Measure Spice Carousel

12 recipiente din material plastic negru, cu partea frontală de inox satinat. În cazul acestui model rotiţa de dozare a condimentelor este orizontală, în partea de jos a recipientului. Această abordare o face o idee mai puţin practică în cazul în care folosiţi frecvent cantităţi de condimente mai mari de una-două clicuri, respectiv mai mari de jumătate de linguriţă. Detalii suplimentare sau cumpărare de aici.

dozator reglabil de condimente

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

2 comentarii to “Suport dozator reglabil pentru condimente”

  1. sorin spune:

    buna ziua
    -suporturile de condimente sunt pline sau goale ?
    -pretul include si transportul ?
    – ce fel de card trebuie ?
    multumesc

  2. Antal spune:

    1. Sunt goale, sunt doar suporturi goale, fiecare poate ține în ele ce condimente dorește.
    2. Suporturile de condimente sunt comercializate de Amazon, dar le găsești și la alte magazine online de afară. În România încă nu am văzut nimic similar. În text linkurile duc la Amazon USA, unde totul este mai ieftin dar de regulă mai greu accesibil românilor. Dacă le cauți, le regăsești și pe Amazon UK, Germania, Italia, Franța sau Spania. Din păcate la prețuri mai mari. Prețul transportului depinde de la caz la caz, poate fi și gratuit dacă adresa de livrarea este în aceeași țară cu filiala Amazon de la care comanzi. Depinde unde locuiești. Sau dacă ai prieteni într-una din țările cu filiale Amazon, poate te ajută să economisești la transport.
    3. Orice card normal de debit sau de credit poate fi folosit la cumpărături internaționale de pe internet. Eu n-am întâmpinat niciodată probleme, ce-i drept la limitez la magazine a căror seriozitate este indubitabilă, ca de exemplu Amazon.

Răspunde

Powered by WordPress