Mişcări pe piaţa de electrocasnice: Whirpool cumpără Indesit

Logo sigla Whirlpool Indesit

Cu câteva zile în urmă semnalam preluarea diviziei producătoare de electrocasnice din cadrul General Electric de către compania suezedă Electrolux. Scopul tranzacţiei este consolidarea poziţiei Electrolux pe piaţa americană, unde principalul competitor este Whirpool. Dar lucrurile nu se opresc aici. Comisia europeană a anunţat printr-un comunicat de presă că a aprobat cumpărarea Indesit de către Whirpool.

În timp ce Electrolux se extinde în SUA, americanii de la Whirpool se extind în Europa, achiziţiile fiind făcute pentru consolidarea poziţiei pe aceste pieţe. Puţină competiţie este întotdeauna binevenită, însă când aceasta se realizează prin achiziţii şi fuziuni, parcă perspectivele nu mai sunt la fel de optimiste.

Reducându-se numărul companiilor la câteva nume mari, deţinătoare a brandurilor altădată independente, se reduce şi varietatea ofertei disponibile consumatorilor. Fenomenul se poate vedea extrem de clar în industria auto, în special pe segmentul vehiculelor utilitare. De exemplu Citroen Jumper, Fiat Ducato şi Peugeot Boxer sunt exact aceleaşi maşini, sub alt logo şi eventual masca radiatorului uşor diferită.

Acelaşi fenomen este prezent şi pe piaţa electrocasnicelor, o mulţime de aparate fiind identice până la ultimul şurub, dar se vând sub diferite branduri, la diferite preţuri. Cu cât brandul este mai renumit, cu atât preţul este mai mare. Am avut un storcător de fructe centrifugal cumpărat de la supermarket, o marcă anonimă, la preţul de 120 lei. Exact acelaşi aparat este prezent printre altele sub marca Moulinex, la 450-500 lei.

Companiile câştigă prin creşterea cotei de piaţă şi reducerea costurilor. Cumpărătorii… nu prea au nimic de câştigat, mai degrabă pierd varietatea de produse care puteau satisface o paletă largă de gusturi şi nevoi. Inovaţia vine din concurenţă, însă când piaţa este dominată de doi jucători mari, aceştia intră foarte uşor într-o letargie reciproc avantajoasă, în care se imită unul pe altul fără a mai depune prea mult efort pe partea de cercetare-dezvoltare.

Partea amuzantă a tranzacţiilor din ultima vreme este marca de electrocasnice Hotpoint. Aceasta pe teritoriul Americii este deţinută de General Electric şi a ajuns în proprietatea europenilor de la Electrolux. În Europa drepturile asupra mărcii sunt deţinute de compania italiană Indesit iar prin achiziţia tocmai aprobată ajung în proprietatea americanilor de la Whirpool. Interesantă rocadă. Însă nu mai contează, când sub diverse branduri găsim de fapt aceleaşi produse, brandurile îşi pierd complet semnificaţia şi se duc pe apa sâmbetei anii de efort investiţi în construcţia lor.

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress