ClockONE, ceas de perete de un metru, cu afişaj e-ink

ceas de perete afisaj e-ink

Ceasurile de perete rareori atrag atenţia asupra lor şi cu atât mai rar îşi găsesc locul în cadrul unor evenimente precum Consumer Electronics Show (CES). Însă anul acesta Twelve 24, o mică companie din Boston, a reuşit să acapareze privirile cu o creaţie unică: ClockONE. Totul a plecat de la explorarea unor designeri privind posibilităţilor oferite de tehnologia e-ink, iar în final au decis să materializeze una dintre conceptele create.

Afişajele cu cerneală electronică (e-ink) posedă câteva calităţi uimitoare: sunt subţiri ca o folie, flexibile, decupabile fără ca acest lucru să le afecteze funcţionalitatea, au un consum extrem de mic, menţin imaginea afişată pe timp nedefinit fără consum de energie şi au un contrast deosebit de bun în orice condiţii de lumină. Datorită acestor calităţi s-au impus în e-book readere, dar tot pentru ele sunt foarte apreciate ceasurile de mână cu ecran e-ink.

Ceasul de perete cu afişaj e-ink este o evoluţie logică, surprinzătoare doar prin faptul că vine atât de târziu după celelalte produse bazate pe această soluţie, probabil cel mai cunoscut fiind Amazon Kindle. ClockONE beneficiază din plin de avantajele e-ink display. În paranteză fie spus, astfel de tehnologii nu apar peste noapte. Cercetările care au dus la crearea hârtiei electronice e-ink au început cu mai bine de 20 de ani în urmă, în 1992.

Să vedem câteva caracteristici ale ceasului ClockONE:

  • dimensiuni: lăţime un metru, înălţime 350 mm, grosime 4 mm
  • alimentare asigurată de o singură baterie extraplată, format monedă, tip CR2450
  • autonomie medie asigurată de acea baterie: 365 de zile
  • comutator format afişare ore 12/24
  • controale prin atingere (touch) simplu de utilizat
  • fixare magnetică pe perete
  • contrast perfect din orice unghi
  • disponibil într-o largă varietate de culori ale suportului
  • greutate 1,5 kg

Prezentat în premieră la CES 2014 în Las Vegas, ceasul de perete ClockONE va fi disponibil spre achiziţionare în luna septembrie 2014, la un preţ estimativ de 500$.

Pentru mai multe informaţii, urmărirea evoluţiei proiectului sau chiar lansarea unei precomenzi la un preţ preferenţial, vizitaţi www.twelve24clocks.com

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress