Grillbot, roboţelul care curăţă grătare

robot curatare gratare

Roboţii au fost prezenţi în număr mare anul acesta la Consumer Electronics Show (CES 2014), în cele mai diverse forme, pentru cele mai ciudate aplicaţii. Suntem în mijlocul unui nou val în robotica de uz casnic pentru o perioadă de cel puţin câţiva ani. Grillbot este o jucărioară de acest fel, care se ocupă de o sarcină simplă dar nu dintre cele mai atrăgătoare de la finalul unei petreceri: curăţarea resturilor arse de pe grătar.

În acest scop roboţelul este dotat cu trei perii de sârmă, acţionate de trei motoraşe electrice de turaţie înaltă şi putere mare. Putere mare raportată la dimensiunile compacte ale aparatului. De asemenea producătorul susţine că ar fi dotat cu un sistem electronic de ghidaj şi control, asemenea aspiratoarelor-robot. Nu-l contrazic, probabil are un sistem mai arhaic de ghidaj, dar din ce se vede în filmuleţele de prezentare este departe de performanţa aspiratoarelor robotice.

Grătarul curăţat trebuie să fie amplasat drept, nu înclinat, şi să dispună de o margine destul de înaltă încât să nu permită roboţelului să cadă. Dacă nu are o astfel de margine, se va închide capacul pe perioada funcţionării robotului de curăţare. Dacă grătarul nu dispune nici de capac… rămâne să îl curăţăm manual cu tradiţionala perie de sârmă.

Grillbot poate funcţiona şi pe grătarul încă cald, dar nu imediat ce a fost stins. Trebuie lăsat să se răcească minim 10-15 minute. Robotul dispune de un sistem de protecţie cu senzori, iar în caz de supraîncălzire se va opri din funcţionare şi ne va alerta printr-o alarmă sonoră puternică.

Sunt disponibile două tipuri de perie de sârmă pentru Grillbot:

  • perie de inox, o perie tare pentru grătare cu suprafeţe netratate, din oţel sau fontă
  • perie de alamă, mai moale, pentru grătare ceramice, de inox sau acoperite cu un strat de protecţie (de exemplu cromate, nichelate etc.)

În al doilea caz, pentru protecţia suplimentară a suprafeţei, este recomandat ca înainte de folosirea robotului să stropim grătarul cu degresant şi să-l lăsăm câteva minute să se înmoaie. După folosire, periile pot fi curăţate în maşina de spălat vase.

Grillbot dispune de un temporizator, deci odată pornit putem să uităm de el. Va semnaliza sonor când a terminat.

Modelul de bază al roboţelului este alimentată de 6 baterii de tip D (mari rotunde), celelalte modele sunt dotate cu acumulatori reîncărcabili. Autonomia este de câteva ore.

Sunt însă şi câteva părţi negative ale acestei jucării. În primul rând durata de 5-7 minute necesară unui ciclu de curăţare. Cu o perie de mână s-ar putea să nu dureze nici un minut. Al doilea neajuns este zgomotul generat de cele trei motoare electrice de antrenare a periilor. Iar al treilea… scăpăm de curăţatul grătarului, dar va trebui să curăţăm robotul.

Dacă sunteţi interesat de acest dispozitiv, pentru detalii suplimentare vizitaţi Grillbots.com

Facebooktwittergoogle_plus
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress