Toasterul defibrilator

Creaţia designerului Shay Carmon, prăjitorul de pâine din imaginile alăturate are o formă absolut inedită, şocantă chiar pentru un aparat electrocasnic de bucătărie: imită fidel aspectul unui defibrilator portabil, de genul celor folosite la intervenţiile de urgenţă ale serviciului de ambulanţă sau ale SMURD. Şi adevărul este că arată chiar bine, formatul unui defibrilator se potriveşte perfect unui toaster cu capacitatea de două felii de pâine.

Cele două locaşuri ale electrozilor defibrilatorului ţin locul fantelor unui prăjitor de pâine tradiţional. Se aşează feliile de pâine în locaşuri, după care deasupra lor se plasează „electrozii defibrilatorului”, atât partea fixă cât şi părţile mobile încorporând rezistenţele electrice necesare prăjirii pâinii.

Toasterul defibrilator este doar un concept interesant şi cel mai probabil acesta este şi stadiul în care va rămâne. Dar studioul de design industrial VE din Israel, prezentatorul conceptului, are şi alte creaţii mai mult sau mai puţin interesante, unele chiar achiziţionabile (VE fiind echivalentul în limba ebraică al cuvântului ŞI). Pentru mai multe detalii, vizitaţi www.studiove.com

Facebooktwittergoogle_plus
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress