Ambarcaţiune telecomandată pentru schi nautic

Schiul nautic este una din cele mai plăcute activităţi recreative acvatice pe timp de vară, dar din păcate nu poate fi practicat fără ajutor extern. Cel aflat pe schiuri are obligatoriu nevoie de o persoană care să piloteze ambarcaţiunea tractoare şi preferabil de încă una care să se asigure că totul este în regulă şi-n spatele bărcii. De aici vine un alt neajuns, lipsa controlului asupra traseului parcurs, acesta fiind lăsat în totalitate la atitudinea celui din ambarcaţiune, cu eventuale indicaţii sumare transmise înainte de plecare. Ambarcaţiunea Solo prezentată aici înlătură toate aceste dezavantaje, fiind controlată integral de către persoana care schiază, asigurându-i o libertate de mişcare inimaginabilă până acum.

Solo este o mică ambarcaţiune fără pilot, ale cărui comenzi se găsesc în mâna schiorului, la capătul corzii de tractare. La capătul saulei de remorcare pentru schi nautic, la mijlocul mânerului, se găsesc şase butoane pentru controlul ambarcaţiunii, respectiv pentru: pornire motor, accelerare, decelerare, viraj şi oprire. Dacă sportivul scapă din mână saula, bărcuţa se opreşte imediat.

Ambarcaţiunea are lungimea de 2,4 metri, este acţionată de un motor cu trei cilindri în doi timpi, de 70 de cai putere şi un sistem de propulsie cu jet de apă, acestea asigurându-i o viteză de până la 65 km/oră. Propulsia cu jet este mai sigură decât cea cu elice, oferă o acceleraţie mai rapidă, manevrabilitate superioară inclusiv în ape mai puţin adânci şi nu în ultimul rând creează valuri perfecte pentru sărituri sau alte cascadorii.

Corpul ambarcaţiunii este fabricat din fibră de sticlă triplu stratificată, foarte rezistentă. Deşi este asamblată ermetic, dispune de o pompă de santină care elimină automat apa din interior în eventualitatea în care aceasta totuşi ar pătrunde cumva.

Lungimea saulei de remorcare este de 12 metri. Rezervorul de combustibil are capacitatea de 23 de litri, suficient pentru o zi lungă petrecută pe apă. Dimensiunile ambarcaţiunii sunt: lungime 2,40 metri, lăţime 1,05 metri, înălţime 0,74 metri. Greutatea este de 170 de kilograme. Se recomandă folosirea în ape cu adâncimea de cel puţin 1,8 metri. Poate fi utilizată pentru o mulţime de sporturi nautice care necesită tractare.

Preţul este la data scrierii acestui articol de 17.000 $. Poate pare cam mare, dar fiind un singur producător şi deci concurenţă zero, nu avem de ales. Ideal mi s-ar părea dacă pe viitor skijet-urile ar fi dotate ca echipament opţional cu posibilitatea manevrării lor teleghidate, asemenea lui Solo, fiind astfel mult extinsă gama posibilităţilor de distracţie oferite de către ele. Şi poate într-o zi vor fi. Până atunci însă Solo reprezintă o variantă demnă de luat în calcul pentru orice iubitor al sporturilor nautice, mai ales că având lungimea mai mică de 2,5 metri acesta nu necesită certificat de conducător de ambarcaţiuni de agrement. Skijet-urile de regulă depăşesc această lungime.

Pentru informaţii suplimentare şi o bogată galerie foto şi mai ales video, recomand vizitarea siteului producătorului, www.solowatersports.com

Pe site găsim şi o prezentare în avanpremieră a modelului din 2012 al ambarcaţiunii Solo. Aceasta vine cu câteva noutăţi tehnice şi cu un design nou. Motorul este în 4 timpi şi 135 cai putere. Comanda bărcii este wireless, ceea ce ne permite folosirea oricărui model de saulă de tractare în combinaţie cu orice bară de prindere. Modulul de comandă se fixează în centrul barei şi comunică prin bluetooth cu unitatea wireless de legătură cu ambarcaţiunea, unitate aflată în vesta de salvare. Dacă scăpăm din mână saula, întreruperea comunicaţiei prin bluetooth opreşte bărcuţa.

Modelul 2012 va include şi posibilităţi de poziţionare GPS, astfel încât dacă cădeţi în apă, Solo se va întoarce singură, cu motorul în ralanti, la poziţia dvs. Când ajunge la câţiva metri distanţă, motorul se va opri de tot. De asemenea va include un sonar pentru sesizarea şi evitarea malului sau a altor obstacole aflate sub nivelul apei, la o adâncime care ar putea pune în pericol ambarcaţiunea sau schiorul. O altă noutate este tehnologia MEMS, care va permite urmarea unui curs perfect drept, indiferent cât de puternic afectaţi direcţia când faceţi slalom.

Facebooktwittergoogle_plus
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress