General Electric va lansa un bec LED de 100 waţi

Bec LED 100 wati

General Electric anunţă lansarea anul viitor a primului său bec pe baza tehnologiei LED cu luminozitatea echivalentă becului clasic de 100 W, având puterea consumată de 27 W. Noul bec LED vine în completarea gamei deja existente de becuri LED ale producătorului american, respectiv modelele de 13 waţi şi 9 waţi (echivalente cu becurile de 60 şi respectiv 40 waţi). Nu se aproprie de eficienţa record a becului LED Philips, parcă nici ca design nu este la fel de atrăgător, dar puţină concurenţă este binevenită şi pe acest segment de piaţă.

Există de câţiva ani becuri LED economice, modelele înlocuitoare pentru becurile vechi de 100 waţi sunt încă rare din cauza dificultăţii de a asigura o răcire corespunzătoare LED-urilor la aceea putere. Deşi o diodă LED electroluminescentă produce doar o mică fracţiune a căldurii unui filament de aceeaşi putere luminoasă, disiparea acelei călduri reprezintă o problemă din punct de vedere tehnic deoarece căldura în cazul unui LED se produce pe o suprafaţă foarte mică, de uneori nici 1 mm2, din interiorul elementului activ.

Bec LED 100 wati

Consumul de 27 de waţi al becului LED de la General Electric nu aduce nici o economie suplimentară faţă de actuala generaţie de becuri economice cu descărcare în gaze, dar tot mai rămânem cu celelalte avantaje ale tehnologiei LED:

  • durata de viaţă mult mai mare, 25.000 de ore, ceea ce reprezintă echivalentul a aproape 23 de ani de utilizare a câte trei ore zilnic;
  • puterea luminoasă de 1600 lumeni este disponibilă din momentul aprinderii, becurile economice actuale având nevoie de două minute de încălzire pentru a atinge luminozitatea maximă;
  • becul LED nu este sensibil la cicluri de aprinderi/stingeri dese;
  • luminozitatea becurilor LED poate fi reglabilă, asemenea becurilor cu filament. Funcţionarea la o putere mai mică înseamnă şi o încălzire mai slabă şi de aici o durată de viaţă mai lungă;
  • becurile LED sunt perfect compatibile cu întrerupătoarele cu indicator luminos, neinterferând cu funcţionarea acestora;
  • nu conţin substanţe periculoase pentru sănătate (vapori de mercur) sau metale rare, cu preţul în creştere (tungsram);
  • sunt deosebit de rezistente la şocuri şi vibraţii.

Probabil în viitor se vor găsi soluţii pentru reducerea căldurii produse de funcţionarea diodelor LED şi pe această cale mărirea eficienţei becurilor LED, dar asta înseamnă ani de cercetare. Oricum şi în forma actuală tehnologia este perfect potrivită utilizării pentru iluminatul casnic, depăşind din toate punctele de vedere celelalte alternative existente. Să nu uităm că LED-urile (abreviere după „light-emitting diode”) au fost inventate cu 50 de ani în urmă şi utilizate intens în aparatura electronică şi electrocasnică. Doar creşterea nevoilor de utilizare eficientă a energie electrice au făcut ca ele să ajungă să fie utilizate şi pentru iluminat.

Sursa: comunicat de presă

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress