WaveBox, un cuptor cu microunde portabil

WaveBox, cuptor cu microunde portabil

Cuptorul cu microunde despre care vorbim astăzi are o caracteristică inedită: face parte din gama electrocasnicelor portabile. Este unicul cuptor cu microunde de pe piaţă care funcţionează la tensiunea de 12 V, putând fi alimentat de la bateria maşinii. Are o construcţie foarte solidă, rezistentă la solicitările specifice călătoriilor lungi. Exteriorul este din material plastic armat, se sprijină pe suporţi de cauciuc, iar pe partea superioară se află un mâner pentru transport. În timpul transportului interiorul cuptorului poate adăposti o mică geantă frigorifică, care se livrează ca dotare standard. Dispune de un temporizator electronic digital şi trei setări pentru putere. Este disponibil în patru culori: alb, roşu, albastru şi negru.

Dimensiunile exterioare sunt: 38,1 cm lăţime, 25,4 cm adâncime şi 27,9 cm înălţime. Cavitatea interioară are dimensiunile de 25,4 cm lăţime, 17,8 cm adâncime şi 15,2 cm înălţime, ceea ce este un spaţiu de gătit relativ mare raportat la dimensiunea cuptorului, fiind suficient pentru recipientele, cutiile şi cutiuţele folosite pentru alimente în deplasări. Greutatea netă a aparatului este de 6,35 kg.

WaveBox, cuptor cu microunde portabil

Alimentarea cuptorului cu microunde portabil poate fi făcută din trei surse:

  • de la reţeaua electrică de 220V (versiunea europeană) sau 110V (versiunea americană)
  • de la priza de brichetă a maşinii
  • direct de la bateria autovehiculului, cu ajutorul a două cabluri cu cleme crocodil

În cazul alimentarii de la brichetă, aceasta trebuie să fie capabilă să livreze minim 20 de amperi, pentru a asigura funcţionarea cuptorului la o putere de la 240 de waţi în sus. Atenţie, majoritatea prizelor de brichetă de pe maşinile mici furnizează doar 15 amperi. Recomandabilă este alimentarea prin cabluri de la bateria maşinii, pentru ca cuptorul să fie utilizabil la întreaga lui putere, respectiv 660 W, ceea ce duce la reducerea timpului necesar încălzirii mâncării. Ca şi putere disponibilă nu este cu nimic mai prejos de cuptoarele cu microunde statice, de bucătărie, a căror gamă începe de la 600 W.

WaveBox, cuptor cu microunde portabil

Cuptorul cu microunde portabil WaveBox® poate fi util persoanelor care petrec mult timp departe de zonele electrificate sau persoanelor cu mobilitate mare, ca de exemplu şoferii de tir, practicanţii yahtingului, etc. Există alternativa folosirii unui cuptor de microunde normal, de bucătărie, alimentat printr-un convertor electric de putere suficientă, însă aceste cuptoare s-ar putea să nu reziste mult unui astfel de regim de exploatare, ele fiind proiectate pentru uz casnic, mult mai puţin solicitant.

Poate fi cumpărat de pe Amazon de aici, aici sau aici. Pagina oficială a producătorului este www.thewavebox.com

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress