Seminţele de chia: superaliment sau doar marketing?

seminte chia

Periodic piaţa este sufocată de diverse produse panaceu. Prin anii ’90 au fost la modă produsele pe bază de ginseng. Pe atunci încă nu existau prea multe probleme, iar obezitatea era mai mult o curiozitate decât un fapt real. Apoi pe măsura înmulţirii problemelor, a fost nevoie de produse noi, mai „puternice” pentru combaterea lor. Cel mai de succes panaceu al anilor 2000 a fost Aloe vera. Odată cu apariţia modei au început să dispară toate soiurile de cactuşi şi alte plante suculente din scările blocurilor, instituţii publice etc. Toată lumea se pricepea la aloe vera, soluţia oricărei probleme de sănătate, aspect ş.a. Atât de tare se pricepeau încât habar n-aveau că există mai multe soiuri ale plantei şi nu toate sunt benefice pentru sănătate. S-a ajuns chiar şi la lansarea ciorapilor cu aloe vera, prezenţi încă pe piaţă. În ultimii ani în completarea produselor cu aloe vera au venit cele cu ginkgo biloba. Odată cu ele s-au decimat numărul şi aşa redus al copacilor de ginkgo biloba din parcurile româneşti.

Acum o nouă modă se pare că cucereşte şi piaţa românească: seminţele de chia, cu cele câteva variaţiuni de culoare (alb, negru, gălbui – golden chia etc). Denumirea ştiinţifică a plantei este Salvia hispanica. Este o plantă anuală, din familia mentei, de aproximativ un metru înălţime, cultivată în America Centrală şi Mexic pentru seminţele ei. Statul mexican Chiapas îşi trage nunele de la ele. Pe vremuri erau consumate de către azteci, în special înaintea unor activităţi intens solicitante din punct de vedere fizic, lucru cât se poate de normal deoarece seminţele având un conţinut ridicat de uleiuri, ofereau organismului o mare cantitate de energie (denumirea de chia înseamnă „uleios” în dialectul de origine).

seminte chia

În prezent seminţele de chia încep să fie prezentate ca superaliment, chiar dacă lipsesc încă studiile care să susţină acest lucru. Au un conţinut mare de acizi graşi nesaturaţi Omega 3, 6, fibre şi minerale, dar exact aceleaşi proprietăţi le au şi seminţele de floarea soarelui dacă nu sunt prăjite. Adevărat că seminţele de floarea soarelui sau de dovleac nu sunt înconjurate de aceeaşi alură magică ca ceva la fel de banal, importat din Mexic şi de aproximativ 100 de ori mai scump.

Mai mult chiar, pe lângă beneficiile îndoielnice, seminţele de chia consumate în cantităţi mai mari interacţionează cu medicamentele pentru tensiune şi cu cele responsabile de gradul de coagulare al sângelui. Aceste efecte negative pun serios sub semnul întrebării proprietăţile de „superaliment”. O caracteristică a alimentelor sănătoase este faptul că chiar dacă pe unii nu-i ajută, dar măcar nu le face nici rău. Seminţele de chia nu îndeplinesc această condiţie.

Suplimentele pentru slăbit reprezintă una din domeniile în care seminţele de chia încep să-şi facă apariţia. David Nieman, director al Human Performance Labs de la Appalachian State University a efectuat în 2009 un studiu cu durata de 12 săptămâni asupra unui număr de 90 de persoane supraponderale. Rezultatele au arătat că includerea seminţelor de chia în dieta subiectelor de studiu n-a avut nici un efect notabil privind scăderea în greutate sau asupra sănătăţii acestora. De remarcat că studiul a fost finanţat chiar de către o companie implicată în comerţul cu chia.

Seminţele de chia sunt de mulţi ani comercializate ca hrană pentru păsări de colivie. Seminţele destinate păsărilor sunt mai ieftine, dar nu îndeplinesc aceleaşi criterii de calitate şi de igienă ca cele destinate consumului uman. Ştim cu toţii apetitul pentru profit mare al oamenilor de afaceri autohtoni. De aici vine un pericol suplimentar la adresa consumatorului român, care se expune la toate aceste riscuri căutând soluţii miraculoase şi scumpe, în loc să accepte că secretul unei sănătăţi perfecte este simplu şi la îndemână: consumul de fructe şi legume, alături de multă mişcare.

seminte chia

Sursa: NPR – National Public Radio

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

4 comentarii to “Seminţele de chia: superaliment sau doar marketing?”

  1. somebody spune:

    mie personal,semintele de floarea soarelui si dovleac nu imi fac bine pentru ca imi scad glicemia tare. cu semintele astea nu am avut probleme si am inteles ca sunt bune pentru reglarea glicemiei pt ca furnizeaza energie creierului.

  2. Amalia spune:

    marketing ieftin fac toti cei care vin cu tot felul de efecte adverse ale unor seminte/plante, care la urma urmei nu fac nici cel mai mic rau, din contra. dar e mult mai simplu sa mananci la kfc/Mc decat sa pui mana sa te informezi despre sanatate si sa si incerci produse naturale, produse din natura,care nu beneficiaza de publicitate.

  3. anna spune:

    ” Este o plantă anuală, din familia mentei” – total gresit…

  4. teo ilea spune:

    Vreti ca empirismul din articolul d-vs sa aiba efect de „GIGI CONTRA”
    studii de amploare in domeniu la nivel mondial spun altceva,poate ar fi bine sa-l luam in seama si pe dr.OZ care in materie de nutritie a dovedit pe baza studiilor facute ca stie ceva pe langa marketing.

Răspunde

Powered by WordPress