Umidificatoarele Stadler Form îţi încântă simţurile

Umidificator aer Stadler Form

Utilizarea în perioadele reci a surselor de încălzire determină scăderea nivelului umidităţii din aerul pe care îl respirăm. În acest caz avem nevoie de un umidificator care oferă numeroase avantaje: diminuează riscul de îmbolnăvire cu virusul gripal care supravieţuieşte mai puţin în camerele cu umiditate optimă, favorizează somnul odihnitor, capacitatea de concentrare, previne dezvoltarea alergiilor dar poate proteja şi obiectele artă şi de mobilier precum şi pardoselile din lemn.

Stadler Form a dezvoltat o gamă largă de umidificatoare premium, care funcţionează atât pe principiul evaporării cât şi prin vaporizare, ultrasunete şi spălarea aerului. Umidificatoarele Stadler Form se remarcă printr-un design minimalist precum şi prin materiale componente de cea mai bună calitate. Eficienţa acestora, certificată de numeroase premii obţinute la nivel mondial, reprezintă cel mai important argument pentru a spune, în urma utilizării, că am realizat o investiţie reuşită. Umidificatoarele Stadler Form sunt disponibile în mai multe variante de culori: alb, negru, lime şi bronze, astfel încât se pot încadra cu uşurinţă în orice încăpere.

Umidificatoarele pot fi utilizate şi ca difuzoare de arome, folosind uleiurile esenţiale 100% naturale şi ecologice produse în Elveţia de către Stadler Form.

Ca şi accesorii disponibile pentru umidificatoare există: Ionic Silver Cube modulul amtibacterian, care previne înmulţirea bacteriilor şi a germenilor din apă şi care se activează în momentul în care intră în contact cu apa, cartuşul anti-calcar şi filtrele Eco-Friendly.

Umidificatoarele Stadler Form care au la bază principiul evaporării dispun de filtre Eco-Friendly, modul antibacterian Ionic Silver Cube, iluminare cu LED. Din această categorie trebuie menţionat Oskar, unul dintre cele mai apreciate umidificatoare casnice la nivel European.

Umidificatorul cu ultrasunete, ca Jack şi Anton, transformă apa prin vibraţii rapide în picături fine. Un ventilator poziţionat în interior împinge picăturile fine în mediul ambiant şi umidifică aerul.

Acest umidificator nu are nevoie de filtru de reţinere a impurităţilor din aer pentru că nu circulă aerul din încăpere, ci doar îl umidifică cu ajutorul vaporilor de apă pe care îi produce.

Umidificatoarele care au la bază principiul vaporizării, cum este FRED, sunt dotate cu funcţia de preîncălzire, astfel încât umidificatorul încălzeşte apa din rezervor până la punctul de fierbere, apoi o răceşte la o temperatură confortabilă, eliberând în încăpere un abur cald, curat. În timpul procesului de fierbere, germenii şi bacteriile dăunătoare sunt eliminate, astfel încât să asigure o umiditate igienizată.

Un produs revoluţionar este Robert, care este atât umidificator cât şi purificator de aer şi care dispune de display touch screen, senzor de mişcare pentru activare printr-o simplă trecere a mâinii pe deasupra panoului de control şi higrostat digital.

Stadler Form este compania din Elveţia care de peste 17 ani dezvoltă echipamente de uz casnic, care asigură îmbunătăţirea calităţii aerului din interior, reuşind să îmbine designul exclusivist cu înalta tehnologie. Toate produsele sunt realizate din materiale de înaltă calitate pentru o funcţionare îndelungată şi rezultate remarcabile.

Toate umidificatoarele Stadler Form sunt disponibile pe www.stadlerform.ro

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress