Cauzele zgomotelor maşinii de spălat rufe

masina spalat rufe V-Zug

Uneori se întâmplă ca maşina de spălat rufe să facă diverse zgomote, altele decât cele normale din timpul ciclului de spălare. Aceste zgomote întotdeauna indică o problemă, în cazul fericit doar una de echilibrare a maşinii sau a încărcăturii sale, în alte cazuri o problemă tehnică care necesită intervenţie imediată, pentru a nu se extinde şi la alte componente. În continuare detaliem principalele surse de zgomote anormale produse de maşinile de spălat rufe şi identificarea cauzelor acestora.

Zgomot ca o bătaie şi vibraţii puternice

Dacă maşina de spălat, chiar şi nouă fiind, începe să facă un zgomot puternic şi vibrează atât de tare încât „se plimbă” prin încăpere, primul lucru pe care trebuie să-l verificăm este echilibrarea maşinii. Maşinile de spălat rufe trebuie să se afle în poziţie perfect orizontală, verificată cu polobocul. Toate cele patru picioare ale maşinii trebuie să se rezeme pe sol. Maşina de spălat trebuie să stea fixă când încercăm să mişcăm de ea. În caz că se poate mişca cât de puţin, cel puţin unul dintre picioruşe trebuie ajustat deoarece nu face contact cu solul.

Filmuleţul de mai jos ilustrează perfect identificarea piciorului care trebuie ajustat şi modalitatea de realizare a acestei operaţiuni. Ne trebuie o cheie fixă potrivită sau una reglabilă pentru slăbirea contra-piuliţei. Ajustăm înălţimea piciorului până acesta se sprijină ferm pe podea, după care strângem din nou contra-piuliţa pentru a bloca piciorul în această poziţie. Altfel din cauza vibraţiilor în timp va reapărea problema.

Este important ca echilibrarea poziţiei maşinii de spălat rufe să o facem în poziţia finală în care va funcţiona şi să repetăm operaţiunea dacă o mutăm în alt loc.

În cazul în care zgomotul şi bătăile persistă şi maşina de spălat este perfect echilibrată, este posibil să fie defecte amortizoarele. Se va apela la un specialist. În funcţie de gravitatea defectului în caz de urgenţă maşina ar mai putea duce câteva cicluri de spălare, dar cu încărcare mai mică şi turaţie de stoarcere redusă.

Încărcătură neechilibrată

Dacă zgomotul se manifestă doar la câte un ciclu de spălare, durata ciclului este mai lungă decât normal şi eventual la final rufele nu sunt stoarse, cea mai probabilă cauză este încărcătura dezechilibrată de haine.

Unele articole, ca de exemplu un prosop de bumbac sau o pereche de blugi vor absorbi mult mai multă apă decât altele, devenind mai grele. Dacă spălăm articole diverse şi între ele una este în mod deosebit mai grea, maşina de spălat nu va putea distribui uniform încărcătura. De aici provine lungirea duratei ciclului de spălare, maşina încercând în mod repetat să reechilibreze tamburul.

O altă cauză a dezechilibrelor poate fi spălarea unui număr prea mic de articole sau a unui articol de dimensiuni prea mari, care eventual încâlcindu-se accentuează dezechilibrul. Putem încerca deschiderea maşinii (trecerea pe pauză a ciclului de spălare) şi distribuirea manuală a încărcăturii mari, de genul pături sau perdele. Cât legat de spălarea unui număr prea mic de articole, este de evitat deoarece vine cu o serie de neajunsuri: spălare incompletă, consum mai mare de energie, apă şi detergent etc.

În final este posibil ca din cauza imposibilităţii echilibrării încărcăturii, maşina de spălat să renunţe la ciclul de stoarcere sau să o facă la o turaţie semnificativ mai redusă. Din această cauză hainele la final vor fi excesiv de ude. Dacă totuşi rufele sunt bine echilibrate, stoarcerea se face la turaţie normală şi în final tot curge apa din ele, înseamnă că pompa de evacuare a apei este defectă.

Pentru cele mai bune rezultate, este important ca la spălare să grupăm rufe din materiale de acelaşi fel, în cantităţi rezonabile, nici prea mari dar nici prea mici.

Zgomot ca un huruit puternic

Dacă zgomotul produs de maşina de spălat rufe se manifestă ca un huruit puternic, cea mai probabilă cauză este uzura rulmenţilor tamburului sau ale motorului. Este un defect destul de comun.

Încercaţi să învârtiţi tamburul cu mâna. Dacă opune rezistenţă, rulmentul trebuie înlocuit. Un alt simptom poate fi lăsarea în jos a tamburului, acesta ne mai aliniindu-se perfect cu garnitura de cauciuc din jurul hubloului de acces la maşinile de spălat cu acces frontal.

Este necesară înlocuirea imediată a rulmenţilor defecţi, nefiind o intervenţie prea scumpă. Amânarea operaţiunii va duce la apariţia altor defecte în lanţ, a căror reparare este mai complexă şi poate să coste mai mult decât o maşină nouă.

Zgomot la evacuarea apei

Dacă zgomotul anormal apare în momentul evacuării apei din cuva maşinii de spălat rufe şi natura zgomotului nu este un huruit de rulmenţi, ar putea fi vorba despre un defect al pompei de evacuare a apei uzate. Cel mai probabil va fi necesară înlocuirea pompei, altfel maşina nu va putea funcţiona şi este posibilă apariţie altor defecte în lanţ.

Zgomote la maşina de spălat rufe nouă

Dacă maşina de spălat este nouă, am montat-o şi echilibrat-o corect, dar face un zgomot anormal de puternic la spălare, este posibil să fi omis să înlăturăm suporturile care fixează diverse elemente mobile ale maşinii în timpul transportului. Unele piese componente mobile din construcţia maşinii de spălat trebuie imobilizate pe durata transportului pentru a împiedica apariţia unor stricăciuni de la vibraţii şi eventuale şocuri la manipularea mărfii.

La montarea maşinii de spălat acestea vor trebui înlăturate. Pentru instrucţiuni complete privind efectuarea acestei operaţiuni, consultaţi manualul de utilizare. Poziţia elementelor de fixare diferă de la un tip la altul, de aceea este importantă consultarea manualului maşinii. Filmuleţul de mai jos exemplifică operaţiunea pentru o maşină de spălat rufe marca General Electric.

Este bine să păstrăm aceste elemente de fixare, deoarece vom avea nevoie de ele la transport dacă în viitor va trebui să mutăm maşina de spălat rufe în altă locaţie.

Facebooktwittergoogle_plus
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress