Suport vertical pentru biciclete

stand suport vertical biciclete

Bicicletele pe cât sunt ele de practice pentru deplasări, pe atât pot fi de incomode când se pune problema stocării lor. Indiferent că vorbim despre apartamentele mici de la bloc, ori de biroul unde lucrăm, găsirea unui loc pentru bicicletă este de multe ori o problemă. Şi poate fi o problemă destul de mare când vorbim de mai multe biciclete. De aceea m-am oprit în cele de mai jos asupra unor soluţii de stocare în poziţie verticală a bicicletei.

ZicTech Z este una dintre cele mai interesante standuri pentru biciclete. Având o formă simplă dar practică, permite păstrarea bicicletei atât în poziţie orizontală, sprijinind una dintre roţi, cât şi verticală, cu roata din faţă în sus. Datorită liniilor sale elegante îşi găseşte cu uşurinţă locul în orice spaţiu.

Pe părţile laterale acest suport dispune de spaţii de stocare pentru piese de schimb, accesorii şi consumabile pentru întreţinerea bicicletei. Opţional există posibilitatea de a conecta între ele două sau mai multe asemenea suporturi.

ZicTech Z este produs în Israel, fiind comercializat numai în Israel şi SUA. Nu se ştie când va ajunge pe piaţa europeană. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi zictech.com

Roda 342 Peruzzo este una dintre cele mai simple şi mai ieftine suporturi pentru agăţarea bicicletei pe perete, în poziţie verticală. Este un dispozitiv metalic, cu protecţie de cauciuc pentru janta bicicletei. În România poate fi cumpărată de la www.sportaddict.ro şi la data scrierii articolului costă 33 lei.

Suport pentru agatarea bicicletei pe perete

Cycloc Endo seamănă mult cu suportul anterior, dar este cu mult mai elegant. Se vede de departe că a ieşit din mâna unui designer – Andrew Lang. Construit din material plastic armat cu fibră de sticlă, este disponibil într-o largă varietate de culori.

Spre deosebire de modelul precedent, Cycloc Endo este un suport de biciclete pliabil, fiind mai puţin proeminent când nu este folosit (doar 3,2 cm grosime). O a doua piesă a suportului asigură protecţia peretelui în punctul de sprijin al roţii din spate a bicicletei. În România poate fi cumpărată de la www.playbike.ro, la preţul de 255 lei.

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress