Apple HomeKit, ce este şi la ce foloseşte

Apple HomeKit

Internetul obiectelor nu mai este un vis îndepărtat, ci o realitate prezentă, tot mai răspândită de la o zi la alta. Subiectul l-am tratat în repetate rânduri în aceste pagini, în articole grupate sub eticheta casa inteligentă. Fireşte fenomenul este mult mai larg de atât şi se dezvoltă continuu. Pe unele segmente, cum ar fi de exemplu televizoarele, aproape nu mai există aparate care să nu aibă şi funcţionalităţi „smart”. Aparatura electrocasnică vine şi ea puternic din urmă.

Sunt o mulţime de frigidere, maşini de spălat, aparate de gătit, sisteme de iluminat, controlabile de pe smartphone sau tabletă. Fiecare vine însoţit de o aplicaţie prin care putem comanda funcţionarea aparatelor de oriunde din lume, prin intermediul internetului. Însă aici avem deja o problemă, deocamdată micuţă dar care creşte şi ea odată cu numărul electrocasnicelor inteligente.

Fiecare aparat este legat de o aplicaţie proprie. Iar când avem mai multe aparate smart, comanda fiecăruia în parte poate crea uneori mai multe neplăceri decât merită. De multe ori ar fi utilă gruparea lor, crearea unor profile comune pentru a nu trebui deschisă aplicaţia fiecărui aparat pentru a comanda de exemplu oprirea lor.

Acesta este punctul în care intervine Apple HomeKit, inclusă în sistemul de operare iOS începând cu versiunea 8 a acestuia, lansată odată cu iPhone 6. HomeKit este ca un centru de comandă comun pentru toate electrocasnicele inteligente. Poate transmite comenzi unui grup de aparate, scutindu-ne de necesitatea de a accesa aplicaţia fiecăruia în parte.

Apple HomeKit fiind integrat în nucleul sistemului de operare iOS, are un alt mare atu: poate primi comenzi vocale prin intermediul Siri. De exemplu este destul să-i spunem că „plecăm” pentru ca el să ştie că trebuie să stingă luminile, să tragă jaluzelele, să oprească televizorul, să comute centrala termică pe modul de veghe, să activeze alarma antiefracţie ş.a.m.d. Totul poate fi realizat printr-o simplă comandă vocală, nemaifiind obligaţi să butonăm n-şpe aplicaţii diferite.

Avantajele reunificării unei pieţe atât de fragmentate precum cele din categoria smarthome sunt evidente. Şi nu este un lucru chiar simplu, pentru că neexistând standarde bine definite în domeniu, fiecare producător procedează precum crede de cuviinţă.

Uniunea Europeană lucrează la un set de reglementări privind internetul obiectelor, dar birocraţia europeană se mişcă încet, foarte încet. Companii precum Microsoft sau Samsung au şi ei viziunile proprii cu privire la casa inteligentă, dar acestea nu prea au depăşit nivelul unor prezentări frumoase cu ocazia expoziţiilor de profil.

Singura companie cu o abordare mai serioasă a domeniului este Google, după ce la începutul anului a achiziţionat producătorul termostatelor inteligente Nest. Nu-i exclus să urmeze o bătălie a standardelor pentru internetul obiectelor, ceea ce n-ar face decât să întârzie cu câţiva ani dezvoltarea domeniului. Asta s-a întâmplat de multe ori în istoria recentă, una din cele mai cunoscute cazuri fiind bătălia HD-DVD cu BlueRay.

Abordarea Apple are mici avantaje faţă de cea a competitorilor. Şi deşi compania este, ca întotdeauna, foarte discretă privind planurile de viitor, sunt semne care prevestesc următoarele mutări în domeniu. Una dintre ele se referă la Apple TV, care este foarte posibil să devină unitatea centrală a casei inteligente. Speculaţii se pot face şi dacă Apple TV va rămâne în formatul actual sau se va dezvolta într-un televizor cu ecran propriu. Dar asta este deja o altă discuţie, mai puţin importantă.

Acum cel mai important lucru este faptul că Apple HomeKit reuşeşte să reunească sub aceeaşi umbrelă o mare diversitate de aparate electrocasnice inteligente, oferind un nou impuls conceptului de casă inteligentă.

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress