Cana de măsurare gradată cu capacitate reglabilă

Cănile de măsurare gradate sunt un instrument util şi frecvent folosit în bucătărie. Sunt simple, practice, ieftine, de regulă cu mai multe rigle gradate pentru măsurarea a diverse ingrediente. Confecţionate din material plastic transparent, sunt foarte rezistente şi uşor de curăţat. Pe scurt, par a fi o ustensilă de bucătărie perfectă prin simplitatea şi funcţionalitatea ei. Iată însă că americanii cred că se poate şi mai bine de atât.

Cănile gradate au punctul de zero la nivelul de jos iar cantitatea măsurată creşte pe măsură ce ne apropriem spre buza vasului. Versiunea „îmbunătăţită” de americani are punctul de zero sus, la buza cănii, iar cantităţile cresc în jos. Iar pentru a putea efectua o măsurătoare, fundul vasului este mobil, putându-se deplasa în sus sau în jos.

Practic această cană reglabilă se are două componente: un cilindru gradat şi un piston mobil în interior, acesta reprezentând fundul vasului. Prin deplasarea pistonului se ajustează cana la capacitatea dorită, după care se umple ochi cu ingredientul al cărui dozare se doreşte. O garnitură de cauciuc asigură etanşeitatea dintre cele două componente, pentru a nu exista scurgeri de pulberi sau lichide.

Dacă o cană gradată tradiţională se şterge de praf după utilizare sau se clăteşte ori se spală dacă s-a folosit la măsurarea unor lichide sau ulei, noua cană trebuie demontată înainte de curăţare. Şi pe deasupra în loc de o componentă uşor de curăţat, avem două componente de care să ne ocupăm şi dintre care interiorul cilindrului este ceva mai greu accesibil, fiind nevoie de o perie de sticle.

Celor cu prea mult timp liber şi care se plictisesc prin bucătărie li se va părea o invenţie genială. Cei care pun aspectul practic pe primul plan, o vor ignora ca pe nenumărate alte invenţii care de dragul profitului complică obiectele perfecte prin simplitatea lor.

Există mai multe versiuni ale cănii de măsurare ajustabile, de la diverse companii producătoare. Câteva exemple:

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress