Hota invizibilă pentru bucătăriile open space

Hota Gutmann bucatarii open-space

Despre hote greu sau deloc vizibile am mai vorbit în ghidul de alegere a hotei de bucătărie. Modelul de faţă însă vine cu o nouă abordare, una special destinată bucătăriilor care ocupă un spaţiu comun cu livingul, aşa-numitele bucătării open space. Marea problemă a acestor bucătării este răspândirea mirosurilor din timpul gătitului în toată casa, indiferent de tipul de aerisire sau de puterea hotei instalate. Noua creaţie a germanilor de la Gutmann are o abordare diferită a problemei, ţinând cont de caracteristicile bucătăriei de tip spaţiu deschis.

Pentru a creşte eficienţa de captare a mirosurilor, hota Gutmann Invisible în varianta cu recirculare creează un întreg circuit de aer care învăluie zona de gătit. Ceva în genul perdelelor de aer de la intrarea în supermarket, unde perdeaua de aer rece (vara) sau cald (iarna) menţine incinta izolată de exterior chiar dacă uşa de intrare este aproape permanent deschisă.

Turbinele telecomandate dispun de 3 viteze plus mod turbo şi au o capacitate de peste 1000 mc/oră. Unitatea centrală face nu numai filtrarea aerului, ci îl şi răceşte, eliminând prin condensare umezeala, aburii. Astfel compensează una din principalele neajunsuri ale hotelor de bucătărie cu recirculare, respectiv menţinerea aerului fierbinte în bucătărie.

Cealaltă versiune a hotei Gutmann Invisible, cea cu eliminarea din încăpere a aerului aspirat este lipsită de partea de creare a perdelei de aer de la nivelul podelei. Acest principiu de funcţionare mai simplu face posibilă montarea hotei şi ulterior utilării bucătăriei, lipsind partea care ar trebui încorporată sub nivelul pardoselii.

Indiferent care versiune de hotă este instalată, producătorul recomandă pornirea ei cu 5 minute înainte de începerea gătitului, pentru a avea timp să se formeze curenţii de aer care vor antrena aburii şi mirosurile rezultate. Cu toate acestea, punctul forte al noii hote de bucătărie este discreţia sa, nu neapărat eficienţa. Asta din cauză că o bucătărie open space este practic imposibil să fie la fel de bine ventilată ca o bucătărie tradiţională, închisă.

Dar să nu uităm că bucătăriile open space nu sunt potrivite modului de viaţă est-european. Aici mâncarea este aproape integral gătită acasă, ceea ce impune existenţa unei bucătării de sine stătătoare, separată de restul locuinţei. Atât din punct de vedere al normelor sanitar-veterinare, cât şi a confortului personal. Bucătăriile open space sunt potrivite persoanelor care iau masa în oraş, acasă consumând cel mult o pizza, o cafea, sau alte mărunţişuri ce necesită cel mult o reîncălzire, nu un proces complet de preparare. Iar pentru aceştia, o hotă de mare capacitate poate asigura confortul dorit.

O particularitate a hotelor Gutmann este construcţia manuală a lor. Producătorul german foloseşte integral materiale de provenienţă europeană, de o excelentă calitate. Fiecare hotă este unică, perfect adaptată nevoilor clientului, cu un design ultramodern şi cele mai performante tehnologii ale momentului. Gutmann nu are linii de asamblare, ca marii producători de electrocasnice şi nici nu-i veţi găsi produsele alături de ale acestora, pe rafturile magazinelor.

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress