Televizor LG Ultra HD, 203 cm, 4K, 3D

Încetişor începe nebunia televizoarelor Ultra HD, ultimul de acest tip lansat venind de la LG. Televizoarele de ultraînaltă definiţie au o rezoluţie de 8k (16 ori mai mare decât Full HD) respectiv 4k (de 4 ori cât un Full HD, practic echivalentul unui HD Ready ca raport faţă de celălalt). Noul LG se înscrie la categoria 4k, dar chiar şi aşa este un fantastic pas înainte faţă de actualele Full HD. Sau ar fi, dacă ar exista şi conţinut pentru ele…

Primele programe TV de ultraînaltă definiţie ar putea apărea peste aproximativ 10 ani, poate chiar mai mult, având în vedere nu doar că va fi necesară schimbarea completă a echipamentului de producţie, procesare şi difuzare, dar acest echipament se află încă în etapa de cercetare-dezvoltare, existând nenumărate limitări tehnice care vor trebui depăşite. Cum deocamdată nici trecerea integrală de la televiziunea analogică la cea de înaltă definiţie nu s-a finalizat, este prea devreme să vorbim despre o nouă trecere şi noi investiţii în echipamente.

Cu toate acestea, pentru cei care n-au răbdare şi vor o avanpremieră a viitorului, încep să fie oferite echipamente Ultra HD, la preţuri corespunzătoare. De exemplu noul televizor LG costă în jurul a 20.000 USD, preţ justificat atât de tehnologia de mare rezoluţie, cât şi de ecranul 3D cu diagonala de 203 cm. Probabil în viitorii ani vor fi disponibile şi filme artistice filmate la o asemenea rezoluţie. De fapt filmate sunt deja în prezent la mai mult de atât, dar standardul de comercializare este deocamdată limitat la Full HD.

Prin urmare la ce ne putem uita la un televizor de 20.000 de dolari? La fotografii şi la câteva clipuri demonstrative de pe YouTube şi alte platforme video. Eventual la creaţii video proprii, fiind în curs de apariţie camerele de filmat care suportă rezoluţia 4k. Un exemplu ar fi noua cameră video sport GoPro Hero3, aceasta filmând 4k la un număr de 15 cadre pe secundă. Cam puţin, dar într-un an de zile ne putem aştepta să apară GoPro Hero4, care sigur va filma la o rată mai normală, 24-30 fps sau poate chiar mai mult. Până atunci putem vedea actualul conţinut HD convertit la 4k. Nu este nici pe departe aceeaşi calitate cu cel filmat nativ în 4k, dar e mai mult decât nimic. Aparatul mai poate face şi conversia conţinutului 2D la 3D, care iarăşi nu se compară cu materialul filmat nativ în 3D, dar în lipsa acestuia poate constitui o alternativă.

Recomand vizitarea paginii de prezentare pentru detalii tehnice complete privind noul televizor LG 84LM9600 LED TV. Mai vreau să remarc doar un singur amănunt: faptul că departamentul de marketing al LG a ales să prezinte un televizor de rezoluţie 4k ca fiind Ultra HD este ca şi cum un aparat HD Ready de 720 de linii ar fi prezentat ca fiind un Full HD (acesta din urmă trebuind să aibă 1080 de linii). Practic noul LG Ultra HD este în realitate mai degrabă un Ultra HD Ready. Pentru explicaţii mai detaliate, vedeţi articolul despre televiziunea de ultraînaltă definiţie.

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress