Aparatul de sifon SodaStream Revolution

Revolution este primul aparat electric de preparat sifon din gama celor de la SodaStream. Producător cu tradiţie, SodaStream are o largă gamă de aparate pentru făcut sifon, simple şi eficiente, iar noul Revolution vine să simplifice lucrurile şi mai mult, implementând controlul electronic al procesului. Pentru prima oară prepararea unui sifon se face prin simpla apăsare a unui buton.

La utilizare se pune în aparat sticla cu apă, care se fixează simplu printr-un mecanism Snap-n-Lock, apoi se apasă unul dintre cele patru butoane, în funcţie de gradul de carbonatare preferat: slab, mediu, înalt şi turbo. În câteva secunde vom avea sticla de sifon dorită, stadiul derulării procesului putând fi urmărit pe afişajul aparatului.

Sursa de dioxid de carbon necesară constă într-un mic tub metalic sub presiune, al cărei conţinut ajunge pentru 60 de litri de sifon. Deci la o medie de utilizare de 2 litri pe zi, un tub de gaz ajunge pentru o lună întreagă. Nivelul de umplere al tubului de dioxid de carbon este afişat permanent pe ecranul aparatului.

Sifonul a fost foarte popular în România cu 20 de ani în urmă, apoi treptat i-au luat locul apa minerală şi apa plată la sticlă. Totuşi posibilitatea de a putea obţine în confortul căminului oricând dorim un pahar de apă carbogazoasă, fără a trebui să ne deplasăm la cel mai apropiat magazin reprezintă un avantaj destul de tentant. Mai ales că sifonul poate fi combinat cu orice fel de suc sau sirop de fructe, obţinând pe loc o băutură răcoritoare carbogazoasă fără nici una din chimicalele celor comerciale şi la o fracţiune din preţul acestora. Practic obţinem aceeaşi apă carbonatată pe care o putem cumpăra din comerţ, dar mai ieftin şi mai sănătos, fiind scutiţi de toate substanţele sintetice care pot migra din sticla de plastic în apă, mai ales dacă pe traseul de distribuţie nu sunt depozitate corespunzător.

Singurul lucru la care trebuie să fim atenţi la cumpărarea unui aparat de preparat sifon este tipul de butelie de gaz folosit, dacă avem unde să le preschimbăm sau să le umplem. Din păcate deşi sunt foarte practice şi economice, deocamdată în România sunt puţin răspândite aceste aparate şi prin urmare şi consumabilele se găsesc mai greu.

SodaStream Revolution este disponibil în cinci combinaţii de culori, deci nu va fi grea alegerea unuia care să se potrivească perfect cu restul electrocasnicelor din bucătărie: argintiu, negru, titan, alb şi crem. Mai multe detalii şi imagini găsiţi pe siteul de prezentare. Aparatul va fi lansat pe piaţă în acest an şi va fi disponibil atât pe amazon cât şi în magazinul online al producătorului. Un aspect îmbucurător este faptul că SodaStream are reprezentanţă şi în România, la www.sodastream.ro

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress