Frigiderul a cărei uşă devine transparentă la apropriere

S.Home este o combină frigorifică, creaţie a producătorului chinez de electrocasnice Changhong. Nu se distinge prin performanţe sau dotări excepţionale. Nici prin aspect. La prima vedere, cel puţin. În realitate aduce un element de design inedit: uşa frigiderului devine transparentă în momentul în care ne apropriem de ea iar interiorul se iluminează, permiţându-ne să-i inspectăm conţinutul.

Se ştie că pentru a reduce consumul frigiderului, este recomandat să îl deschidem cât mai rar şi pentru intervale de timp cât mai scurte. Din acest punct de vedere uşa transparentă este un avantaj, permiţându-ne să localizăm cele necesare înainte de deschiderea ei sau să facem inventarul necesarului înainte de plecarea la cumpărături fără a o deschide deloc. Deşi există frigidere cu uşi transparente, din sticlă termoizolantă, acestea sunt destinate cu precădere uzului comercial, pentru acasă nefiind prea estetice. Soluţia prezentată de S.Home este perfectă, uşa devenind transparentă doar în momentul în care staţionăm în faţa ei şi se aprinde lumina interioară. În rest este o uşă opacă ca oricare alta, asigurând discreţie cu privire la conţinutul frigiderului.

S.Home - frigider cu usa transparenta la apropriere

Singura întrebare care mai necesită răspuns este dacă această uşă de material plastic se ridică la nivelul cerinţelor şi în ceea ce priveşte izolarea termică a aparatului. Presupun că da, dar pentru a fi sigur aş prefera să văd nişte teste în acest sens. În cazul în care proprietăţile termoizolante ale uşii sunt similare celor clasice, economia de energie electrică realizată prin reducerea numărului şi a duratei deschiderilor ei ar fi de cel puţin 7-10%, poate şi mai mult, depinde de obiceiurile fiecăruia. Nu este deloc puţin dacă ţinem cont că combina frigorifică este cel mai important consumator electric din gospodărie.

Nu se cunoaşte dacă compania chinezească intenţionează să pătrundă pe piaţa internaţională. Şi chiar dacă ar ajunge în Europa, nu ştiu de câtă încredere s-ar bucura produsele sale. În schimb putem fi siguri că ideea va fi preluată şi de alţi producători de electrocasnice şi aplicată în viitoarele game de aparate frigorifice.

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress