Ambalaje funny pentru cadouri de neuitat

cutie pentru cadouri

Cadourile amuzante sunt foarte populare şi apreciate, iar alese cu puţină inspiraţie sunt un succes garantat. Cei care acordă mai multă atenţie modului de prezentare al unui cadou, folosesc de regulă hârtie de împachetat special concepută în acest scop. Fie o cumpără de la librării, fie apelează la servicii specializate în ambalarea cadourilor, prezente în fiecare mall şi nu numai. Dar cum ar fi dacă însuşi ambalajul cadoului ar reprezenta elementul surpriză amuzant?

Ambalajele funny sunt ceva inedit, prezentându-se ca nişte cutii perfect realiste ale unor produse… să zicem absurde. Imaginile şi descrierea de pe cutie se referă la un produs ridicol, uneori chiar şocant. Dar în realitate este vorba doar despre o cutie care adăposteşte cadoul real. Partea cu adevărat frumoasă este faptul că în acest mod beneficiarul deşi primeşte un singur cadou, va avea parte de două surprize. Să vedem câteva exemple de astfel de cutii amuzante pentru cadouri (prank gift box):

  • Crib Dribbler – hrănitor pentru bebeluşi. Ştiţi dispozitivele de adăpare a păsărilor din colivii? Este acelaşi lucru, dar mai mare. Se umple cu lapte, se agaţă de ţarcul copilaşului şi gata, mămica îşi poate vedea liniştită de treabă, fără a mai avea grija celui mic. Cel puţin asta sugerează ambalajul. Pe spatele cutiei este o prezentare şi câteva testimoniale hazlii, plus o reclamă de băuturi energizante pentru bebeluşi 🙂
  • Bathe & Brew – este un filtru de cafea pentru cabina de duş, fiind dotată cu o stropitoare de duş şi un dozator de săpun lichid.
  • Connect-A-Cord – de câte ori vi s-a întâmplat ca prelungitorul electric să fie ori prea scurt, ori prea lung? Ei bine, aşa ceva nu se va mai întâmpla niciodată. Acest prelungitor este modular, fiind alcătuit din 50 de segmente separate. Fiecare segment are lungimea de 30 de centimetri. Puteţi conecta câte segmente sunt necesare pentru ca prelungitorul să aibă exact lungimea dorită, până la maxim 15 metri.
  • Wake & Bake Griddle – un ceas de noptieră cu plită electrică. Sau cu o fripteuză. Când sună deşteptarea, la capul patului vă aşteaptă micul dejun proaspăt preparat. Fie pâine prăjită cu ochiuri de ouă, fie cartofi prăjiţi.
  • Toe Tunes – v-aţi plictisit de căşti? Nimic nu poate fi mai util decât o pereche de papuci cu boxe încorporate. Perfecte atât pentru acasă cât şi la lucru.
  • Extreme Chores – jocuri video ridicole, cu controlere de genul Wii în forma unor instrumente casnice.
  • Pet Sweep – papuci pentru câini. Inclusiv în formate speciale, gen lopată pentru zăpadă, făraş, perie de frecat pe jos etc.
  • Pet Petter – aparat automat pentru mângâiat animalele de companie. Nu veţi mai fi niciodată nevoiţi să vă atingeţi pisica! Vine cu şase perii interschimbabile, patru viteze, reglaje pentru patru lungimi ale părului, reîncărcabil pentru a putea fi utilizat şi în deplasare.
  • iDrive – nu-i aşa că este puţin cam incomodă utilizarea iPad-ului la volan? Dispozitivul este soluţia problemei. Suportul vă permite să folosiţi în condiţii de maxim confort un iPad, Kindle sau alte dispozitive asemănătoare la volan, la locul de muncă sau în timp ce pilotaţi o barcă cu motor.
  • iArm – un suport inedit, care permite fixarea pe braţ a unui iPad, Kindle, a mai multe telecomenzi sau chiar a unei farfurii cu mâncare, în mod asemănător cu un ceas de mână.
  • GameMaxx – un joc electronic de… hidratare.
  • Motorized Rolling Pin – sau pe româneşte, făcăleţ cu motor. De acum nu va mai trebui rostogolit manual pentru întinderea aluatului. Făcăleţul cu motor se deplasează singur înainte şi înapoi.
  • Blankeez – în occident sunt foarte populare acele pături cu mâneci, un fel de pătură-halat. Ei bine, acest model este mai deosebit: poate adăposti până la 8 adulţi sau 16 copii şi are câte o mânecă la fiecare capăt.
  • Noggin’ Net – combinaţie 2 în 1: pălărie şi plasă de pescuit. Visul oricărui pescar.
  • Coffee Talkies – o pereche de căni de cafea cu walkie-talkie integrat.
  • Beer Beard – barbă falsă cu un rezervor de bere mascat. Capacitate: 2 litri.
  • PetCAM360 – unii motociclişti ataşează de casca purtată o cameră video. PetCAM360 este o cască cu cameră video pentru câini.
  • Birdie Belt – curea mutifuncţională pentru jucătorii de golf
  • ExhausTXT – ecran LED pentru afişarea unor mesaje pe luneta maşinii. Cutia este o glumă, dar produsul chiar există pe siteuri de tunning auto.
  • Musical Tie – exact ceea ce spune şi numele: o cravată muzicală.
Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Un comentariu to “Ambalaje funny pentru cadouri de neuitat”

  1. […] am vorbit despre cutii amuzante pentru cadouri de neuitat. Însă nu numai cutia poate oferi un plus de valoare şi un element surpriză […]

Răspunde

Powered by WordPress