Restabilirea poftei de mâncare a suferinzilor de demenţă prin aromaterapie

Logo sigla aromaterapie dementa Ode

Odată cu creşterea pe plan mondial a duratei medii de viaţă, creşte şi numărul pacienţilor suferinzi de diverse boli degenerative asociate vârstelor înaintate. Printre aceştia un număr tot mai mare de persoane sunt afectate de demenţă. Persoanele suferinde de această condiţie au simţurile mult slăbite, ceea ce îi face ca adesea să uite să mănânce ori să bea. Ca urmare bătrânii cu demenţă adesea suferă şi de malnutriţie, pierzând rapid din greutate.

În Marea Britanie Departamentul de strategie în domeniul sănătăţii a invitat mai mulţi designeri să conceapă soluţii menite a ajuta bolnavii de demenţă să ducă o viaţă demnă. O propunere interesantă a venit de la experta în olfactologie Lizzie Olstrom, în parteneriat cu studioul de design industrial Rodd.

Numit Ode, aparatul stimulează pofta de mâncare a pacienţilor prin eliberarea, la ore prestabilite, a unor arome de produse culinare. Prin activarea simţului mirosului apare şi dorinţa de a consuma alimente. În cadrul testelor au fost folosite arome de lămâie şi de condimente. Aparatul şi-a dovedit eficacitatea, persoanele supuse testului începând să-şi recupereze greutatea corporală.

Dispozitivul de aromaterapie este micuţ, găsindu-şi uşor locul pe un raft, lângă televizor, între ghiveciuri cu flori sau oriunde altundeva în casă. Se poate utiliza atât acasă, cât şi în case de bătrâni sau unităţi spitaliceşti.

Poate fi programat pentru a emite o alarmă mirositoare la intervale regulate, cu ocazia meselor, de trei ori pe zi. Este important ca aromele să se emită doar în perioadele în care se doreşte stimularea poftei de mâncare. Altfel, dacă ar fi prezente în mod continuu, simţul olfactiv se obişnuieşte cu mirosul şi nu va mai reacţiona.

Paleta aromelor disponibile a fost extinsă, acestea incluzând: suc de portocale, pui fript condimentat, prăjituri şi alte dulciuri. Toate sunt arome extrem de realiste. Ode poate funcţiona continuu timp de trei luni între două reîncărcări ale cartuşelor cu arome.

Dezvoltarea aparatului a durat mai mulţi ani de zile, identificarea aromelor potrivite pentru a obţine efectul dorit nefiind deloc uşoară. Despre aceste aspecte autoarea vorbeşte într-un interviu din 2012, material care poate fi urmărit pe Vimeo şi la conferinţa Aging2.0 a cărei înregistrare o puteţi vedea pe YouTube.

Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi Rodd UK.

Facebooktwittergoogle_plus
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress