Philips Wake-Up Light, ceas deşteptător cu alarmă luminoasă

ceas desteptator luminos

Unui număr mare de persoane nu le este deloc uşor să se trezească dimineaţa, mai ales dacă încă este întuneric afară. Şocul trezirii şi al trecerii bruşte de la întuneric la lumină suprasolicită mecanismele de adaptare ale organismului uman, putând dura câteva ore până când ele reintră în parametri. Pentru aceştia le poate fi de ajutor soluţia lansată de Philips cu câţiva ani în urmă şi perfecţionată continuu de atunci: ceasul deşteptător Philips Wake-Up Light, un ceas care ne trezeşte în cel mai blând mod posibil.

Prima componentă pregătitoare pentru o trezire lină este lumina ambientală. Cu 30 de minute înainte de ora trezirii, sistemul de iluminare LED încorporat de acest ceas prinde viaţă. La început luminează discret, dar intensitatea luminii va creşte treptat timp de 30 de minute, reproducând în cameră efectul dat de răsărirea naturală a soarelui.

Ceasul deşteptător nu se bazează exclusiv pe efectul luminii, pentru mai multă siguranţă aceasta fiind dublată şi de o alarmă sonoră. Dar alarmă nu este tocmai cuvântul potrivit pentru a o descrie. La fel ca şi lumina, sunetul creşte şi el treptat în intensitate, începând cu câteva minute înaintea orei fixate pentru trezire.

Pentru partea sonoră a ceasului deşteptător avem de ales între două variante: fie o colecţie de sunete din natură, incluse în memoria aparatului, fie un post local de radio de pe lungimea de unde ultrascurte, FM. Unele tipuri din serie dispun şi de un conector pentru iPod sau iPhone, putând reda biblioteca muzicală de pe aceste dispozitive. Funcţia snooze se activează prin simpla atingere a ceasului şi ne oferă încă 9 minute de somn. Sau de leneveală în pat.

Philips Wake-Up Light ajută nu numai la trezire, ci şi la culcare, caz în care funcţionarea ceasului este inversată, reducând treptat intensitatea luminii şi a sunetului, imitând apusul soarelui şi adormirea naturii. Acest aspect este important mai ales pentru cei care obişnuiesc să „doarmă pe muzică”, un obicei deloc sănătos deoarece împiedică organismul să intre în stadiile profunde ale somnului, cele mai importante pentru refacere după o zi obositoare. Acestora ceasul le permite să adoarmă pe fundal muzical, dar totodată îi lasă să doarmă profund, oprind treptat muzica după un număr de minute.

Pe piaţă există mai multe modele din familia de ceasuri deşteptătoare Philips Wake-Up Light. Unele folosesc LED-uri ca sursă de lumină, altele un bec cu halogen. Câteva exemple:

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress