Mai multă stricteţe în utilizarea pesticidelor

Interiorul Parlamentului European

Pe piaţă se găsesc tot mai multe produse cu proprietăţi antibacteriene uneori impresionante, dar avem prea puţine informaţii despre modalitatea prin care se obţin acestea. Se ştie că frigiderele cu interior antibacterian sunt în cele mai multe cazuri dintr-un material cu adaos de ioni de argint, dar pe piaţă sunt o mulţime de produse cu efecte similare obţinute pe alte căi, puţin sau deloc cunoscute publicului. De exemplu ambalaje şi cutii de material plastic pentru păstrarea alimentelor, în care acestea nu mucegăiesc. Mucegaiul este o ciupercă a cărei apariţie pe alimentele în curs de alterare este cât se poate de naturală, chiar dacă de cele mai multe ori nedorită (să nu uităm de specialităţile de brânză, carne ş.a. cu mucegaiuri selecţionate). Iar o substanţă suficient de puternică încât să reuşească stoparea dezvoltării celor mai prolifice forme de viaţă ne ridică pe bună dreptate nişte semne de întrebare privind siguranţa utilizării ei în obiectele cu care suntem în contact zi de zi.

O nouă iniţiativă votată de Parlamentul European doreşte să facă lumină în acest domeniu scăpat până în prezent în afara reglementărilor. Substanţele biocide utilizate în fabricarea bunurilor de larg consum vor fi mai strict monitorizate, iar obiectele vor fi etichetate corespunzător pentru o mai bună protecţie a sănătăţii umane şi a mediului.

Obiecte de uz comun mult mai sigure

Această legislaţie adusă la zi elimină o scăpare a legislaţiei existente anterior, aşa încât produse tratate anterior cu pesticide sau fungicide – cum ar fi mobilier tratat cu fungicide (de exemplu canapele tratate cu substanţe fungicide) sau blatul de lucru al bucătăriilor tratate cu substanţe anti-bacteriene – vor fi acoperite acum de noua legislaţie şi vor fi identificate. Pesticidele din agricultură vor continua să fie acoperite de altă legislaţie europeană.

Limitarea substanţelor dăunătoare

Cele mai problematice substanţe, cum ar fi cele cancerigene, care afectează genele umane sau sistemul endocrin sau sunt toxice pentru funcţia reproductivă, trebuie de principiu eliminate în întregime. Excepţiile se pot admite doar acolo unde sunt strict necesare, de exemplu în situaţii în care substanţa „biocidă” e necesară pentru a combate un pericol specific la adresa sănătăţii, care nu poate fi combătut prin alte mijloace. Aprobările în cazul acestor excepţii vor fi limitate în timp, până la dezvoltarea unor alternative mai sigure pentru sănătate.

Îngrijoraţi de posibilele riscuri ale nano-tehnologiei, deputaţii europeni au aprobat verificări separate în cazul acestor substanţe şi etichetarea produselor conţinând nano-materiale.

Actul normativ aduce şi o veste bună pentru iubitorii animalelor:

Reducerea testării pe animale

Pentru a evita duplicarea testelor pe animale, companiile vor trebui să înceapă să facă şi schimburi de informaţii privind datele rezultate din testele pe animale.

Articolul în întregime poate fi citit aici.

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress