Substanţe de ignifugare în alimente

O substanţă de ignifugare pe bază de brom, hexabromociclododecan, numită pe scurt HBCD a fost identificată într-o largă varietate de alimente, în urma analizelor unor laboratoare americane. HBCD este folosită la reducerea gradului de inflamabilitate a unui mare număr de produse, în special pentru componente ale instalaţiilor electrice şi la polistirenul folosit pentru izolaţii termice. În afară de acestea, se mai întâlneşte în elemente de mobilier, electronice, covoare ş.a. Substanţa fiind liposolubilă, prezenţa ei a fost identificată în primul rând în alimente cu conţinut de grăsime, cum ar fi produsele din carne şi peşte, dar este prezentă şi în grăsimile de origine vegetală, ca de exemplu untul de arahide.

În organismul uman HBCD are o serie de efecte negative, cum ar fi: dereglări ale glandelor endocrine, ale sistemului reproductiv, efecte neurotoxice, slăbirea imunităţii organismului, dereglări ale creşterii copiilor şi în unele cazuri chiar cancer. Concentraţiile identificate în alimente sunt mult sub limitele admise, dar problema este dată de faptul că această substanţă odată pătrunsă în organism se acumulează. Corpul are nevoie de 219 zile nu pentru a elimina substanţa, ci doar pentru a reuşi înjumătăţirea dozei ingerate, iar dacă expunerea este continuă practic nu o vom putea elimina niciodată. HBCD a fost descoperită atât în organismul unor animale cât şi în sângele uman, în urină şi chiar în laptele matern.

Polistiren expandat igniugat

Până în prezent se credea că singura sursă de HBCD este praful casnic, datorită prezenţei substanţei în burete şi alte elemente sintetice de mobilier. Însă apariţia ei şi în lanţul alimentar indică faptul că lucrurile tind să scape de sub control iar efectele negative încep să le surclaseze pe cele pozitive, mai ales că este discutabilă capacitatea lor ignifugantă, cel puţin în anumite situaţii.

Studiile sunt efectuate în Statele Unite ale Americii, dar este puţin probabil ca în România lucrurile să stea mai bine. Atâta că nu vom afla prea curând, deoarece la noi lipsesc laboratoarele pentru analize, instituţii ca de exemplu Protecţia Consumatorilor limitându-se la a verifica etichetele produselor, actele de provenienţa şi… cam atât. Instalaţiile electrice sunt compuse din aceleaşi elemente de fabricaţie chinezească atât la noi cât şi la americani sau în Europa. Iar utilizarea polistirenului ignifugat a cunoscut o adevărată explozie în ultimii ani în ţara noastră, fiind una din cele mai ieftine materiale pentru termoizolaţii. Nu cea mai bună, ci ceea mai ieftină, un aspect important când ne referim la consumatorul român. Sistemul de management al deşeurilor de abia a început să fie implementat, sub presiunea Uniunii Europene, iar situaţia este agravată cel mai mult de bunul obicei al românilor de a arunca orice, oriunde, mai puţin acolo unde-i este locul.

Sursa: news.discovery.com

Facebooktwitter
You can leave a response, or trackback from your own site.

Răspunde

Powered by WordPress