Ghid electrocasnice

Pahare de vin cu aerator inclus

Aerarea vinului este un pas important înaintea consumării sale, pentru a-i putea savura întreaga bogăţie a paletei aromatice. Mai ales dacă anterior vinul a stat câţiva ani în sticlă. Aeratoare pentru vin există într-o largă diversitate constructivă, de la carafe speciale la dispozitive dedicate, unele foarte ingenioase. Însă nu oricine este încântat de necesitatea parcurgerii acestui pas intermediar în drumul vinului din sticlă spre pahar.

Iar de aici este doar un pas până a veni în gând întrebarea: oare de ce nu există un pahar care poate realiza aerarea vinului în timpul turnării sale? Această întrebare şi-a pus-o, cu ani în urmă, şi Dillon Burroughs în timp ce savura împreună cu tatăl său un vin vechi. Aceea a fost ziua în care s-a născut paharul Fountain Aerating Wine Glass.

Vinul se toarnă în cupa centrală, iar de aici se scurge în cascade miniaturale în cupa paharului, eliberând instantaneu un bogat buchet de arome. Fără a fi nevoie de decantoare complicate şi dozatoare, acest elegant pahar-fântână eliberează parfumul vinului preferat.

Paharul este proiectat în Statele Unite ale Americii şi fabricat în China. Poate fi achiziţionat în seturi de câte două bucăţi de pe uncommongoods.com

Un alt model de pahare de vin cu aerare cu un format mai puţin spectaculos, dar la fel de eficient, are o serie de nervuri înclinate aflate pe suprafaţa interioară a paharului. Trebuie doar să rotim vinul în sens invers acelor de ceasornic pentru ca prin acţiunea nervurilor lichidul să fie oxigenat şi dioxidul de carbon eliberat, activându-se aromele aflate în letargie după ani aşteptare în sticlă.

Producătorii susţin că prin reducerea conţinutului de dioxid de carbon din vin, se reduce şi viteza absorbţie alcoolului în sânge, iar aceste pahare ar fi capabile să reducă viteza de absorbţie a alcoolului cu până la 30%. Procent variabil de la persoană la persoană.

Aceste pahare sunt fabricate în Italia şi sunt disponibile în două variante:

Toate cele trei modele prezentate mai sus pot fi spălate în maşina de spălat vase.